in ,

Zvonistica

Mare pacoste pe capul nostru mai este şi cu zvonurile care zboară ca păsările legendare de foc. Cel mai grav lucru este că zvonurile nu sunt verificate câtuşi de puţin şi le luăm drept adevăruri sigure. Ba, mai adăugăm şi noi câte ceva la ele.

Se ştie că oamenii zăpăciţi de zvonuri nu mai sunt în stare să judece stările de lucruri şi nici nu pot.

Înţeleptul Tacitus ne învaţă: „Trebuie lăsat timp chiar şi pentru zvonuri, ca să se învechească; de cele mai multe ori cei nevinovaţi nu se pot apăra împotriva urii recente”.

Hotărât: Orice vorbă, înainte de a o slobozi în lume, să constaţi că este adevărată. Şi nici atunci, să nu te grăbeşti a o spune, dacă nu aduce bun folos cuiva.

Calinic Argeșeanul, Mersul printre stele – vol.  Cu pana printre idei, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

Sinaxar 25 noiembrie 2018

Eveniment istoric: Patriarhul Ecumenic şi Patriarhul României au sfinţit Catedrala Mântuirii Neamului