in

Simpozionul Internațional: Apel la memorie. Victimele războaielor, ediția a II-a

(Publicat în: 19 septembrie 2019)

În orașul argeșean Câmpulung Muscel, în perioada 16-18 septembrie, s-au desfășurat lucrările Simpozionului Internațional ,, Apel la memorie. Victimele războaielor” aflat la ediția a II-a. Evenimentul a fost organizat de Cercul de Cercetări Istorice „Preotul Gheorghe I. Cotenescu” reprezentat de publicistul Radu Petrescu-Muscel, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Arhiepiscopia Romano Catolică din București.

În prima zi a simpozionului, în Sala de Festivităţi a Protoieriei Câmpulung Muscel a avut loc o conferinţă dedicată acestui eveniment, la care au participat: Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Cornel Damian, episcop auxiliar a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, Mihai Gribincea, ambasadorul Republicii Moldova în România, precum și un reprezentant din partea Ministerului Apărării Naționale. De asemenea la toate lucrările simpozionului au fost de față oaspeți de seamă veniți din Polonia,împreună cu profesori universitari și academicieni din România.

În cuvântul rostit în cadrul simpozionului, Ierarhul Argeșean a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel pentru buna desfășurare a lucrărilor acestui simpozion și a amintit de mareşalul polonez Edward Rydz-Smigly, Comandantul Suprem al armatei poloneze, refugiat la Reședința Patriarhală de la Dragoslavele în perioada octombrie 1939 – decembrie 1940.

Preasfințitul Cornel Damian a vorbit despre ajutorul oferit de Biserica Romano-Catolică în timpul războiului refugiaților polonezi, basarabeni și evrei.

Mihai Gribincea a evidențiat  suferințele îndurate de refugiații basarabeni, precum și ajutorul pe care poporul român l-a oferit celor obligați să-ți părăsească patria mamă.

După încheierea conferințe participanții au depus  coroane de flori la Monumentul Eroilor Polonezi din cimitirul Flămânda aflat în municipiul Câmpulung Muscel.

Din acest loc participanții s-au deplasat către Mausoleul de la Mateiaș unde Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, împreună cu un sobor de preoți,  a săvârșit o slujbă de pomenire pentru toți eroii căzuți la datorie în Primul Război Mondial. Și în acest loc au fost depuse coroane de flori.

În prezenţa unei gărzi de onoare asigurate de Ministerul Apărării Naţionale, la Reședința Patriarhală de la Dragoslavele, a fost dezvelită o placă comemorativă dedicată Mareşalului polonez Edward Rydz-Smigly.

Simpozionul desfășurat în anul comemorării a 80 de ani de la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial prin atacarea succesivă a Poloniei de către Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, a  încercat să readucă în atenţia generaţiilor tinere,  tradiţionala ospitalitate a poporului român faţă de toţi refugiații care au fost nevoiți să-și părăsească locurie natale.

 

În mijlocul celor necăjiți, parohia Mavrodolu, protoieria Pitești

Sinaxar 20 septembrie 2019